Cum se bea o cafea buna in Germania
In fiecare tara exista o cultura a cafelei si exista si o reteta de cafea speciala, fie ca este preparata de cei care folosesc cafea boabe sau de cei care cumpara cafea macinata direct, care se consuma doar in anumite tari. Astazi o sa descoperim care este cafeaua preferata in Germania. Aceasta cafea se numeste Pharisaer, sau Pharisees. Iata cum a fost creata reteta:
Este practic o cafea amestecata cu rom si frisca. A fost creata prin 1872 pe insula Nordstrand, in timpul unui botez. Invitatii la botez erau mustruluiti tot timpul de pastor, Gustav Beyer pe numele sau, pentru ca beau prea mult alcool. Pentru a evita un nou perdaf din partea pastorului, oamenii s-au gandit sa amestece cafeaua cu rom si sa adauge frisca deasupra pentru a nu se raspandi mirosul de rom. Pastorului i-au oferit cafea fara rom, dar cu frisca deasupra. Cu toate eforturile lor de a scapa neprinsi consumand alcool, narile pastorului au detectat totusi mirosul de rom. Acesta, enervandu-se, le-a strigat oamenilor: “Ihr Pharisaer!”, adica “Fariseilor!”, cu referire la cei care i-au creat probleme lui Iisus in templu.
Iata reteta pentru cafeaua care a inflamat spiritele:
Ingrediente:
- o ceasca de cafea tare
- 2 cuburi sau lingurite de zahar
- 40 ml rom, de preferat rom brun Jamaican
- frisca
Mod de preparare:
- Prepara cafeaua prin metoda preferata, indulceste cu zahar dupa gust si adauga romul. Decoreaza cu frisca deasupra.
- Aceasta cafea se serveste cel mai bine dintr-un pahar inalt sau dintr-o cana mai inalta, ca cea din imagine.
- Dupa ce adaugam frisca, bautura nu se mai amesteca.
Este o reteta foarte simplu si rapid de preparat, iar rezultatul este senzational!
Iata cateva sortimente de cafea buna pe care le poti folosi la prepararea acestei retete:
[ps_product_list id_category=7 n=4 p=1 tpl=product-list.tpl]