Ritualul de servire a ceaiului Mate
Unul dintre cele mai fascinante ritualuri de servire a ceaiului din intreaga lume este cel al ceaiului Mate. Ceaiul Mate, facut dintr-o planta numita Yerba Mate, este bautura traditionala in Argentina, Paraguay si Uruguay si este consumat intensiv in Brazilia, Peru si Chile. Acest ceai a fost descoperit de triburile indigene Guarani, niste comunitati din America de Sud cu obiceiuri foarte interesante.
In mod traditional, ceaiul Mate, supranumit si “bautura zeilor”, se serveste cu ajutorul a doua dispozitive: o bombilla si un bol special, numit gourd. Bombilla este un fel de tub sau de pai prin care se filtreaza ceaiul Mate, avand o sita in varf pentru a permite doar lichidului sa treaca. O astfel de bombilla poate fi realizata din bambus, ca aceasta, sau din diferite metale, cum este aceasta bombilla din inox, fiecare iubitor de ceai Mate avand o preferinta in acest sens.
Bolurile pentru Mate provin din fructele plantei Calabash, o planta care seamana cu dovleacul, si se realizeaza intr-un mod asemanator tigvelor de dovleac de la noi. Cei din triburile Guarani care aveau propriul lor gourd isi gravau numele pe el sau il pictau, pentru a-l deosebi de bolurile altor personae. Unele gourd-uri pentru Mate sunt decorate cu o margine de metal, cum este acesta, sau cu diverse motive, precum cele ale acestui bol.
Ritualul traditional de servire a ceaiului Mate avea loc in grupuri, de cele mai multe ori formate din barbati, care se asezau in cerc, serveau infuzia de Mate si vorbeau ore in sir. Este un ritual asemanator fumatului “pipei pacii” la indienii din America de Nord. Cel care prepara ceaiul, un “cebador”, era primul care bea din el, consumand tot continutul si asigurandu-se ca infuzia este preparata asa cum trebuie. Apoi reumplea recipientul cu apa fierbinte, il oferea persoanei aflate in stanga sa, care se servea cu tot continutul de ceai, punea apa in gourd si-l oferea mai departe. Fiecare persoana care se servea din infuzia de Mate avea la dispozitie oricat de mult timp dorea pentru a termina continutul aflat in gourd si pentru a impartasi lucrurile importante cu ceilalti. Dupa ce toata lumea termina de baut ceaiul Mate, gourd-ul si bombilla ii reveneau “cebador-ului”, care relua tot procesul de la capat, cu plantele aflate initial in gourd, pana ce infuzia de Mate devenea foarte slaba. Prin acest ritual de servire a infuziei de Mate, membrii grupurilor isi arata simtul ospitalier unii fata de altii. Modul in care gourd-ul cu Mate este trecut de la o persoana la alta dezvolta conexiunea dintre participantii la ceremonia de servire a ceaiului. Acest ritual de servire a infuziei de Mate se practica in aceasta forma si in ziua de azi, si reprezinta un mod de a socializa care favorizeaza relatiile stranse dintre membrii unor grupuri.
Pentru noi, ritualul de servire a ceaiului Mate, pe langa savurarea unei infuzii deosebite, ar putea sa reprezinte si o alternativa mai sanatoasa la Facebook, de exemplu. Asta pentru ca multi dintre noi observa cum relatiile cu ceilalti devin din ce in ce mai superficiale: cand ne intalnim cu prietenii avem tendinta sa vorbim mai mult despre facturi, despre colegii cu care nu ne intelegem, sau despre cumparaturile pe care le-am mai facut. Nu mai vorbim aproape deloc despre lucruri importante, care care conteaza pentru noi si care ne produc emotie pozitiva. Poate ca avem nevoie sa regasim legatura cu noi insine, iar pentru asta avem nevoie si de a restabili legaturi importante cu ceilalti. Un mod placut de a incepe este sa facem ca triburile Guarani: sa invitam oamenii dragi noua la un ceai Mate si sa reinvatam sa impartasim lucrurile frumoase care conteaza pentru noi.
1 răspuns
[…] este folosit de argentinieni pentru a face ca relatiile cu prietenii sa fie mai apropiate, citeste aici cum poti sa faci si tu acelasi […]