Beneficiile ceaiului verde cu catina

Catina este un super-fruct ale carui beneficii sunt cunoscute de mii de ani. Chiar si Gingis Han, celebrul razboinic mongol, o consuma mereu, credea ca ii ofera putere in lupta cu dusmanii sai. Nu gresea prea mult, catina chiar are o multime de proprietati pentru care e bine sa o consumam in fiecare zi, indiferent sub ce forma. Atunci cand este amestecata si cu ceai verde numeroasele sale beneficii sunt chiar mai pronuntate. Astazi ti le vom prezenta pe cele mai importante dintre ele, cu siguranta te vor convinge sa incerci si tu ceaiul verde cu catina, unul dintre cele mai placute sortimente.

Despre catina

O gasim si la noi, insa cele mai mari plantatii de catina se afla in China, unde, in afara de proprietatile medicinale, se cultiva si pentru a mentine solul in buna stare. Catina contine toti aminoacizii Omega: 3,6,9 chiar si Omega 7, foarte rar intalnit, vitaminele B1, B2, K, C, A, E, acid folic, o multime de antioxidanti, peste 60 de fapt, peste 20 de minerale si alti nutrienti.

De la catina se folosesc frunzele, fructele si radacina, sub diferite forme: infuzie, extract, ulei, tinctura, pudra din frunze. Chinezii o consuma de mai bine de 1200 de ani pentru proprietatile terapeutice, iar astazi se afla la loc de cinste in medicina alopata si in cea Ayurvedica.

Ceaiul cu catina in cura de slabire

Unul dintre beneficiile catinei este sprijinul pe care ni-l ofera in lupta cu kilogramele in plus. Un studiu publicat intr-o revista americana a descoperit ca pudra din frunze de catina poate reduce tesutul adipos. Acest beneficiu a fost observat in special in ceea ce priveste tesutul adipos din zona abdominala, cel mai greu de dat jos. Se pare ca efectul de reducere a greutatii se datoreaza capacitatii compusilor din catina de a regla metabolismul lipidic, adica modul in care organismul nostru se ocupa de arderea grasimilor. Si ceaiul verde este recunoscut pentru stimularea metabolismului, astfel ca ceaiul verde cu catina este o bautura ideal de introdus in meniul nostru zilnic.

Proprietati antiinflamatoare

Un alt studiu, desfasurat in India de data aceasta, a descoperit ca extractul de catina determina o actiune antiinflamatoare puternica in organism, descoperirea fiind importanta si pentru un posibil tratament al artritei, boala ce afecteaza o buna parte din populatie si care prezinta simptome ce ingreuneaza desfasurarea activitatilor cotidiene.

Efectul revigorant

Ca si in cazul celorlalte super-fructe, si atunci cand consumam catina vom resimti un efect revigorant. Acesta se datoreaza nivelului ridicat de vitamine, minerale si alti nutrienti pe care ii contine catina. Atunci cand ne simtim obositi mai bem un ceai verde cu catina in loc sa ne repezim la cafea.

Continut ridicat de antioxidanti

Catina se numara printre fructele cu foarte multi antioxidanti, substante ce ne protejeaza de raul cauzat de radicalii liberi, care sunt responsabili de imbatranirea organismului si de aparitia anumitor boli. Se considera ca alimentele si bauturile cu un continut ridicat de antioxidanti ne pot proteja fata de afectiunile care apar odata cu varsta, printre care degenerescenta maculara, adica boala care ne slabeste vederea, sau boala Alzheimer’s, care afecteaza functionarea creierului. Desigur, asta nu inseamna neaparat ca nu ne vom mai imbolnavi, genele joaca totusi cel mai important rol in astfel de situatii, insa poate vom reduce riscul sau vom intarzia aparitia acestor afectiuni.

Catina impotriva dezvoltarii bacteriilor

Se pare ca extractul din frunze de catina poate reduce dezvoltarea anumitor bacterii, printre care si bacterii care cauzeaza afectiuni respiratorii, digestive sau ale tractului urinar. Echilibrul florei bacteriene este foarte important pentru sanatatea noastra, astfel ca mentinerea sub control a acestor bacterii ar trebui sa fie o preocupare continua pentru fiecare dintre noi.

Ceaiul de catina si sanatatea pielii

Persoanele care se confrunta cu psoriazisul si sunt interesate si de tratamente naturiste, prefera de multe ori sa foloseasca produse pe baza de catina, atat intern cat si extern, datorita efectelor benefice asupra pielii, mentinand sanatatea acesteia. De aceea o si regasim in multe produse cosmetice, insa, din pacate, impreuna cu o multime de chimicale care nu ne afecteaza pielea in cel mai placut mod pe termen mediu si lung.

Ceaiul de catina si problemele digestive

Refluxul gastro-esofagian, ulcerul, gastrita si alte afectiuni ale sistemului digestiv ne pot cauza o multime de neplaceri si necesita si tratament de lunga durata, poate uneori toata viata. Este destul de solicitant pentru organism sa proceseze medicamente atat de mult timp, astfel ca orice ajutor ne poate oferi natura in acest sens este binevenit. Ceaiul verde cu catina este una dintre bauturile naturale care pot contribui la reducerea simptomelor acestor afectiuni. Un studiu efectuat pe soareci a descoperit ca fructele de catina pot reface mucoasa gastrica, un lucru estrem de important in cazul ulcerelor.

Consumul de catina in protectia ficatului

Un studiu realizat pe 50 de pacienti cu ciroza hepatica carora li s-a administrat extract de catina a descoperit ca in cazul a 30 dintre ei severitatea bolii se redusese. Este o descoperire medicala importanta pentru persoanele care sufera de afectiuni hepatice. Atentie insa, asta nu inseamna ca nu trebuie sa urmam si tratamentul medicamentos, care reprezinta principalul tratament in astfel de cazuri.

Catina are rol imunostimulator

Este un fapt mai mult decat cunoscut ca, datorita vitaminelor pe care le contine, catina poate sustine sistemul imunitar si poate reduce efectele unei toxine, T2, care distruge sistemul imunitar. Astfel, ceaiul verde cu catina este sortimentul ideal de savurat in sezonul rece, atunci cand ne confruntam cu gripa si raceala. Consumat cu miere si lamaie poate fi o buna varianta de preventie.

Catina pentru refacerea ranilor

Catina este extraordinara nu doar consumata intern, ci si aplicata extern, in cazul ranilor, eczemelor, acneei, sau altor afectiuni de ordin dermatologic. Ajuta pielea sa se refaca mai repede si sa-si recapete sanatatea.

Catina ne-ar putea proteja de radiatii

Un studiu efectuat pe soareci a descoperit ca RH 3, o substanta din componenta catinei, i-a protejat pe acestia fata de radiatii la care au fost expusi. In cazul soarecilor carora li s-a administrat extract de catina s-a descoperit o rata de supravietuire de 82%, in comparatie cu 0% raportat la grupul de control pentru care nu se administrase extract de catina.

Catina si diabetul

Tot intr-un studiu efectuat asupra soarecilor carora li s-a administrat o dieta foarte bogata in zahar, astfel incat starea lor de sanatate devenise asemanatoare cu cea a diabeticilor, cauza din care tensiunea arteriala crescuse, s-a descoperit ca extractul de catina care li s-a administrat soarecilor a condus la scaderea nivelului tensiunii arteriale. In plus extractul de catina a condus si la scaderea nivelului de zahar si grasimi din sange.

Sanatatea ochilor 

Senzatia de ochi uscati apare fie din cauza vremii friguroase, fie ca simptom al anumitor afectiuni oculare. Mai multe studii au descoperit beneficiile consumului de catina asupra senzatiei de ochi uscati. In cazul unuia dintre studii, realizat pe 86 de participanti, uleiul de catina a fost de un real folos celor care sufereau de senzatie de ochi uscati din cauza vremii nefavorabile. Intr-un alt studiu, efectuat pe 100 de persoane, carora li s-a administrat tot ulei de catina, s-a descoperit ca acizii grasi pe care ii contine catina produc niste substante care reduc inflamatia survenita la nivelul ochilor, din cauza senzatiei de ochi uscati.

 

Cand e cel mai bine sa bem ceai verde cu catina

Este de preferat sa consumam ceai de catina in fiecare zi. Intrucat este pe baza de ceai verde, este indicat sa-l consumam in special in prima parte a zilei, din cauza nivelului de de teina pe care il contine, cu toate ca este unul moderat. Iar datorita vitaminelor si nutrientilor din boabele de catina, acest sortiment de ceai are un efect energizant, mai potrivit in prima parte a zilei. Savureaza ceai verde cu catina in fiecare zi si vei observa beneficiile in scurt timp.

 

Cum se prepara ceaiului verde cu catina:

  1. Lasa la infuzat o lingurita de frunze de ceai in apa fierbinte (aproximativ 70°C) timp de 2 minute
  2. Strecoara dupa aceea
  3. Serveste dupa ce se mai raceste
  4. In anotimpul rece poti adauga putina miere si lamaie pentru un plus de vitamine care sa te scape de gripa si raceala.
Comanda Ceai verde cu catina!

Arta Ceaiului

Magazin de ceaiuri si accesorii pentru prepararea si servirea ceaiului. Livrare gratuita pentru comenzi de minim 149 lei.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *